Aprindeți luminile…pe Pomul de Crăciun (colind)

Și iarăși vremea ploioasă și-a pus în scop să alunge spiritul de sărbătoare. Se întunecă și străzile orașului încep să se scufunde în întunericul ce le cuprinde puțin cîte puțin. Sunt cu prietenii și mă gîndesc că de-aș fi singură mi s-ar face frică. Lumina  felinarelor, însă, încearcă să împrăștie ceața densă formând în jur un fum luminos.

Contrar condițiilor meteorologice și așteptărilor mele, în Piața Marii Adunări Naționale s-a adunat multă lume.  Mă strecor printre oameni, făcându-mi drum mai aproape de scenă. Vorba lupului din poveste: ”Ca să aud și să văd mai bine!”

Pe scenă, edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, ne felicită pe toți cei prezenți, mulțumindu-ne că asistăm la inaugurarea Pomului de Crăciun și că am venit să dăm start împreună sărbătorilor de iarnă. ”Felicitări tuturor cu ocazia sosirii iernii, cu ocazia zile de 1 decembrie, cu ocazia apropierii sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. La mulți ani Chișinău, la mulți ani Republica Moldova”, urează tuturor edilul.

Numărătoare inversă...3... 2...1 și ...Magie! Sute de luminițe de culoare roșie, argintie, albastră și verde se aprind de-asupra capului nostru. Nu e deloc ceea ce era în anii precedenți, anul acesta ai impresia că te afli la un bal de poveste. Și bradul anul acesta îmi pare mai mare și mai elegant. Împodobit cu o mulțimde de globuri și luminițe, el nu mai seamănă cu ”sperietoarea sovietică” din anii precedenți. Toate privirile se rotesc haotic în jur și din mulțime se aude cîte un ”wow” vrăjit. Momentul de feerie durează. Probabil în astfel de clipe, fiecare dintre noi visează la ceva, îi permite copilului din sine să revină, începem să credem din nou în Moș Crăciun. În ochii celor din jur se reflectă nu doar luminițele multicolore și mișcările ondulatorii ale acestora, ci și o bucurie de copil care tocmai și-a primit cadourile.

Cîtevai sunete ce răsună din boxele instalate pe scenă, mă readuc la realitate. Forfota și gălăgia din jur reînvie. Sunt în așteptarea concertului și primele cadențe muzicale mă înveselesc, deoarece am înghețat un pic.

  Rînd pe rînd în scenă evoluează trupe și interpreți autohtoni, iar pe lângă aceștia și formațiile Taxi și Direcția 5 din România. În piață, tinerii încep să se miște mai vioi, formînd grupulețe ce par niște insulițe dansatoare. O astfel de ”insuliță” dansează și țopăie chiar lângă mine. Aici îl recunosc pe Sergiu Bolbocean, coleg de cămin, care se desprinde pe cîtevai minute de ceata lor veselă și îmi mărturisește că se simte foarte bine în seara asta. ”Demult așteptam să vină Direcția 5, de aceea sunt foarte bucuros acum. Atmosfera e genială, iar Chișinăul e ca niciodată !”

Lîngă bradul împodobit cu mii de beculețe multicolore e forfotă mare. De când a fost aprins iluminatul lumea se înghesuie să facă poze. Probabil că această fotosesie va dura încă mult, deoarece fiecare din noi dorește să monumenteze în amintirea sa această zi, un nou un început de iarnă.

Concertul e pe sfîrșite și ”insulițele” încep să se rărească, doar cîțivai petrecăreți nu se dau duși nicidecum, dar frigul îi va alunga degrabă. Împreună cu prietenii, mă întorc acasă. Obraji rumeni, respirație întretăiată, zîmbete și licăriri în priviri, iar în sufletele noastre încă mai dăinuie povestea.

O alt fel de sesiune

O altfel de sesiune urmează să susțină studenții anului III, de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

Anul acesta, din toate cele 6 examene doar 2 vor fi în formă scrisă, celelate 4 urmeză să fie susținute practic. Această idée este susținută, atît de studenți, cît și de unii profesori care au observat cîtevai aspecte negative ale probelor scrise.

 Georgeta Stepanov, dr.conf. univ

”Există pericolul ca studentul să copieze, copiatul, însă, întotdeauna este în detrimentul studentului, pentru că el nu știe ce să copieze, atunci cînd este presat de timp. Și mai există aspectul scrisului-caligrafia, cu cît scrisul este mai pocit, mai neorganizat, cu atît mai greu se citește și se pătrunde în mesaj, la verificare. Eu întotdeauna am fost pentru forma verbală, practică și îmi pare bine că se revine la tradiția normalității.”

Deasemena, unii studenți s-au arătat mulțumiți, de modul cum vor fi susținute examenele în acest an, spunînd că această metodă chiar îi avantajează.

Olga Secrii, studenta anului III.

”Mă bucură mult că vom avea mai multe examene practice, portofolii și anumite lucrări care noi putem să le realizăm pînă la ziua de examen și doar două examene în scris, ceea ce înseamnă că n-am să scriu foarte mult, n-am să citesc o mulțime de cărți și texte”.

Cu toate acestea, unii studenți au careva reticențe față de tema dată.

Diana Eni, studenta anului III.

”Desigur că sunt avantaje, însă sunt și careva dezavantaje, deoarece studenții lasă pe ultima sută de metri să facă totul. La noi s-au adunat multe materiale, multe portofolii de făcut și mă tem că n-o să reușim”.

Pînă în mai 2005, cînd Universitatea de Stat din Moldova a aderat la procesul Bologna, toate probele de examen erau susținute în formă orală sau practică.

FJȘC - cel mai mare furnizor de specialiști pentru piața mass-media

 De o vizită neașteptată au avut parte, astăzi, studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării. În scopul de a stabili o punte de colaborare reprezentanții echipei Prime TV au organizat o întîlnire cu viitorii jurnaliști. Detalii în subiectul ce urmează...

La eveniment au fost invitați studenții facultății de jurnalism  din anii I-III, precum și profesorii acestora. Oaspeții de seamă ai evenimentului fiind prezentatorii Primelor Știri de la Prime TV, Aurelia Vasilică și Valeriu Frumusachi.

În cadrul acestei întîlniri tinerii au putut urmări un șir de grafice, în care au fost prezentate date despre raitingul și audiența companiei Prime Tv, dar și afla mai multe informații despre cerințele și capacitatea de angajare a acesteia.

 Andrei Ciocanu, directorul de știri de la Prime TV

”Noi ne extindem calitativ, dar și cantitativ, de aceea suntem în căutarea tinerilor care au un scop, care vor să ajungă undeva în viață, care au niște studii, dar poate n-au experință. Noi putem să-i ajutăm, fie la stagiile de iarnă-vară de practică, fie prin angajare. Angajarea totuși e un proces un pic mai complicat, urmează să ne convingem și noi că respectivul student poate, merită și va putea face față cerințelor unui angajat.”

În urma prezentărilor, viitorii jurnaliști au inițiat o discuție activă prin intermediul căreia au avut ocazia să afle răspunsuri la multe întrebări, privind viața profesională, cît și cea personală a prezentatorilor de la Prime.

 Iulia Brad, studentă, jurnalism, anul I

”Mi-a plăcut mult că am reușit să aflu foarte multe detalii în ceea ce privește munca de jurnalist amestecată cu viața personală, familială, pentru că este destul de dificil, după cum am înțeles să le combini pe astea două. Totodată mi-a fost interesant să aflu atitudinea celor doi eroi, am să le zic eroi, față de studenții de azi, care este șansa lor de a se încadra în cîmpul muncii, în ceea ce privește televiziunea și ceea ce este televiziunea. A fost cognitiv. A fost informativ și interesant.”

O astfel de întîlnire este în premieră pentru echipa Prime TV la FJȘC, însă  aceștia au menționat că intenționează să mai vină pe la facultate și chiar să stabilească o colaborare permanentă.

Prea rău să fie bine...

E joi, o dimineață obișnuită, plictisitor de obișnuită, cu vreme posomorîtă și vînt rece ce-ți întretaie respirația.

         Sunt grăbită și dispoziția mea scade cu fiece pas care mă apropie de universitate.

         La intrarea în bloc o jurnalistă intervievează puținii studenți care se grăbesc să intre în universitate. Iau o mină serioasă și-i dau jurnalistei de înțeles că azi nu sunt disponibilă să-i răspund la întrebări.

         Coridoarele universității, care în alte zile sunt supraaglomerate cu studenți veseli și gălăgioși, azi par pustii și reci, iar luminile palide ce cad pe pereții albi, creează o atmosferă de spital părăsit. În drum spre auditoriul în care urmează să avem ore întîlnesc cîțivai studenți care par la fel de buimăciți ca și mine, iar în ochii lor se citește întrebarea mută ” ce căutăm noi azi aici?”

         Și nu ar fi nimic deosebit în această zi. Nu e vorba de carantină sau altă situație excepțională care ne-ar face să stăm acasă. Vorba e că azi se sărbătorește Ziua Internațională a Studentului, iar eu studentă a anului III, sunt impusă să vin la facultate.

         Orele decurg insuportabil de încet și nimic nu ne poate scoate din amorțeala în care suntem, nici glumele profesorului, nici filmul propus de aceasta. Doar figura doamnei Angela Chiriac, ce ne deschide ușa, învie cîtevai scînteie de speranță în ochii noștri. Pînă și ea este mirată să ne vadă azi la ore, dar din păcate nu ne poate ajuta cu nimic și luminițele din ochii noștri dispar.

         Odată încheiate lecțiile, ne grăbim să închidem cît mai strîns nasturii de la paltoane și zgribulite părăsim universitatea.

         Drumul spre casă mă încălzeşte şi în căpuşorul meu apare ideea că ziua mai poate fi salvată. Ajunsă acasă însă, acest gînd cedează în faţa unui instinct mai puternic-foamea.

         Abia cîtevai ore mai tîrziu, după lungi discuţii cu prietenele, ajungem la concluzia că această seară o vom petrece fiecare independent.

         Ziua e pe sfîrşite şi faptul că azi nu am mers la nici un party, aşa cum au făcut majoritatea studenţilor nu mă întristă deloc. Sunt mulţumită că am avut posibilitatea să mă odihnesc.

         Şi chiar dacă nu toate poveştile au un început reuşit, sfîrşitul cu siguranţă e unul happy...Happy end!!!

Doua secole sub ruşi

            „200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul ţarist”, acesta a fost genericul dezbaterilor ce s-au desfăşurat în cadrul unei mese rotunde inter-universitare, organizată de Institul de Istorie Socială „ProMemoria” (Facultatea de Istorie şi Filozofie, USM), împreună cu Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova (Universiatatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău).

            Dezbaterile au fost deschise de conf.univ.dr. Igor  Şarov, decanul Facultăţii de Istorie şi Filozofie a USM, care s-a referit la probleme ale istoriografiei moderne şi contemporane, referitoare la Basarbia, aflată în componenţa Rusiei ţariste.

            Deasemenea, el a afirmat că : „Anexarea Basarabiei este o festă istorică de două secole, actul căreia n-a fost nici pe departe legal, dar a fost impus prin minciună, şmecherie şi cruzime- într-un cuvînt, prin forţa colonialismului rusesc. Regimul ţarist a urmărit să dilueze elementul autohton, încurajînd pe toate căile colonizarea Basarabiei cu populaţie alogenă. Dar istoriografia de la Chişinău a continuat, şi prin unele elemente, mai continuă să prostească lumea precum că „actul din 1812” a fost un rezultat obiectiv al evoluţiei istorice, a legăturilor multiseculare dintre popoarele rus şi moldovenesc.”

În cadrul acestei mese rotunde, au fost formulate mai multe iniţiative şi propuneri pentru

activităţi ulterioare.

Scriitorul Nicolae Dabija, membru de Onoare al Academiei Române, a ţinut să menţioneze că : „În timpul dominaţiei ţariste, ruşii avut grijă să oprească cît mai mult răspîndirea culturii româneşti în rîndul populaţiei Basarabiei. Sarcina intelectualităţii din R. Moldova este de a nu da uitării trecutul nostru şi de a-l trata cu mai multă pasiune. Pledez pentru o popularizare mai amplă a cunoştinţelor istorice la posturile TV şi radio, în presă periodică, etc.”

La masa rotundă au fost prezenţi şi au participat în dezbateri doctoranzi, masteranzi, studenţi.

Nicolae Boboc, student la Facultatea de Istorie şi Filosofie, a spus că : „Particip pentru prima oară la o astfel de conferinţă, însă ceea ce mi-a plăcut e faptul că am fost egali în expunere atît profesorii, cît şi studenţii. Mie ca viitor istoric, mi-a făcut plăcere să discut cu oameni care înţeleg importanţa acestui subiect.”

În rezultatul mesei rotunde a fost elaborat un Program de comemorare a celor 200 de ani de la anexarea Basrabiei de către Rusia ţaristă. În timpul cel ami apropiat acesta va fi depus la Cancelaria primului ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat pentru a fi aprobat şi finanţat.

Festivalul Republican de creație artistică a tineretului studios

        

            E o dimineață rece și ceața ce s-a îngrămădit printre blocuri și mașini, prevestește o zi posomorîtă. Copacii par gîrboviţi de frig şi dau o nuanţă gri clădirilor. Intrînd în Palatul de Cultură, îmi dau seama că atmosfera aici este mult mai încinsă decît  afară, iar sălile mari și reci sunt încălzite de energia și emoțiile tinerilor. Costumați care mai de care și adunați în grupulețe, ei fac repetiții, iar vocile lor se răsfrîng prin sălile palatului.

A devenit deja o tradiție ca în ajunul Zilei Internaționale a Studenților să fie organizat Festivalul Republican de creație artistică a tineretului studios. Astfel de activități de amploare sunt organizate cu scopul antrenării studenților din instituțiile de învățămînt superior și  mediu de specialitate în activitate artistică, promovării valorilor spirituale în mediu studențesc.

Primii pe scenă au evoluat reprezentanții Universității de Stat din Moldova. Pe scena veche a palatului a urcat colectivul coral ,,Lira,, și sala a amuțit, ascultînd fermecată vocile înălțătoare. Rînd pe rînd s-au prezentat pe scenă formațiunea de dans modern ,,El Dans,, colectivul etnofolcloric ,,Crenguța de iederă,, și ansamblul de dans popular ,,Struguraș,, care au înviorat sala cu cîntecele și horele lor.

La concurs au participat colective artistice din 6 instituții universitare și 7 colegii. Deasemenea, în cadrul festivalului s-au prezentat ansambluri folclorice, orchestre de muzica populara,  colective corale, formațiuni de dansuri și alte genuri de artă tradițională prevăzute în regulamentul festivalului.

Prezent la acest concurs în calitate de membru al juriului, a fost și Nicolae Gribincea, șeful  secției tineret, cultură, sport, care a menționat că este foarte bine că cei de la sindicatele de învățămînt au organizat acest festival, deoarece este o activitate frumoasă, scopul căreia este de a pune în valoare tineretul studios și de a selecta dintre ei cei mai valoroși artiști pentru a se afirma și a crește.

Festivalul a durat 6 ore, și chiar dacă publicul din sală se rărise vizibil, scena nu rămas pustie. Tinerii nu au contenit cu cîntece, dansuri, spectacole, care nu au permis frigului și plictiselii să se apropie.

În rîndurile spectatorilor, l-am găsit și pe unul din membrii colectivului etnofolcloric Struguraș, Liviu Gulica care privea interesat ceea ce se petrece pe scenă. El mi-a spus că nu a avut emoții puternice, deoarece nu este prima sa evoluție pe scenă, dar a recunoscut că este o concurență destul de puternică, deoarece sunt colective foarte bine pregătite. Cu toate acestea tînărul este convins că reprezentanții Universității de Stat au făcut fața cerințelor și au reprezentat pe măsură instituția noastră.

Rezultatele  concursului vor fi anunțate la 19 noiembrie, iar laureații festivalului vor fi menționați cu Diplome ale Consiliului  General al Sindicatului Educației și Științei și Consiliului rectorilor, precum și cu premii bănești. Pînă atunci nu rămîne decît să așteptăm și să nu uităm să felicităm cîștigătorii.                                   

Despre ploaie...

Ştiu...din nou veţi spune că e un eseu siropos şi plin de nostalgie, dar...nu pot să nu scriu...ea e de vină, ploaia, ea e cea care mă inspiră...

Plouă... A început încă din noapte şi continuă să plouă... O ploaie rece, cu picături mari, care biciuesc frunzele îngălbenite ale plopilor, pînzele întinse ale umbrelelor şi obrajii celor care s-au încumetat să iasă afară.

Dimineaţa aceasta, m-am trezit de la melodia ce o produc picăturile de ploaie, lovindu-se în geam şi de la zgomotul maşinilor ce „înoată” pe străzi. Încă cu ochii închişi, mi-am dat seama că toate planurile făcute pe ziua de azi se amînă şi că, în sfărşit, voi avea o zi doar pentru mine.

Azi nu fac nimic, nu lukrez,  nu învăţ, nu mă grăbesc nicăieri... Azi pun pe toate reţelele sociale statusul: „Nu deranjaţi!”... Azi pun pauză la tot şi vreau doar să-mi pierd timpul...

În astfel de zile  nu-mi doresc nimic mai mult decît să rămîn în pijamaua caldă, să aleg un film bun, să mă bag înapoi în pătucul care încă mai păstrează căldura corpului şi visele de astă noapte, să-mi cuprind jucăria de pluş şi să-mi petrec ziua cu mine însumi.

Mai am şi cîtevai vise, care în astfel de zile se acutizează...

În astfel de zile, mai mult ca oricînd vreau acasă, vreau la mama, mi se face dor de mirosul copacilor uzi din grădina mea, de tapetele roz  din camera mea şi de patul plin cu jucării care stau cuminţi şi mă aşteaptă.

...Şi poate nu sunt unica, dar ploaia e unicul fenomen în  care mă regăsesc. Ea poate descrie toate stările mele sufleteşti. Ploaia îmi este prietenă încă din copilărie şi doar ei îi pot încredinţa cele mai mari secrete...Ador ploaia!

Descântec de ploaie

Ana Blandiana
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, 
Înnebunitele ploi şi ploile calme, 
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei, 
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit, 
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, 
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă, 
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi, 
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat, 
Dar lasă-mă atunci când plouă, 
Numai atunci când plouă, 
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie". 
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă 
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr, 
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt 
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu 
Eşti departe plecat şi eu te aştept, 
Şi tu ştii că te-aştept, 
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept 
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu, 
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul, 

Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător, 
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi, 
Şi eu te aştept. 
Doar tu ştii - 
Iubesc ploile, 
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme, 
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...

În ziua ce ne naştem începem să murim...

   Chiar din primele secunde de viaţă, ea e alături şi  începe a veghea asupra  noastră.
   Cînd suntem mici, nu-i observăm prezenţa şi chiar avem concepţii vagi despre ea. Însă ea ne veghează, ne înconjoară, ne caută locurile vulnerabile, iar uneori, tot ea ne întăreşte aceste  „călcîie ale lui Ahile”.
 E mereu alături. Merge la botez cu noi, ca să ne însemne în catastiful ei după nume. Merge la grădiniţă,  e alături de noi  cînd ne jucăm  în nisip cu micii prieteni. Mai apoi, ne însoţeşte la şcoală, la primele lecţii de viaţă şi...extrema ei.
   În timpul adolescenţei, cînd ajungem piept la piept cu unele probleme, ne apropiem foarte mult de ea...şi uneori, avem impresia că e unica salvare, iar ea nu ezită să ne ademenească . Însă există persoane puternice şi sub influenţa lor, ne dezicem de ideea iniţială şi o respingem...dar ea, ca şi mai înainte, îşi aşteaptă liniştită timpul...
   Trec ani. Noi devenim mai maturi şi odată cu această trecere a timpului se modifică şi ea. Devine mai agresivă şi mai neîndurătoare. Se vede că anii de aşteptare influenţează şi asupra ei. Nu mai este la fel de pasivă ca la început şi răsuflecîndu-şi mînecile începe să-şi adune roada...
   Spre sfîrşit, cînd suntem bătrîni şi vlăguiţi, ne mirăm cînd o vedem atît de aproape. Ne întrebăm de unde a apărut şi cum de a ştiut că-i timpul să sosească...Deşi, e nerăbdătoare şi are mult de lucru, ea, totuşi, ne mai dă cîtevai minute de răgaz, pentru a conştientiza că de fapt ea e mereu  alături de noi şi că o viaţă întreagă a aşteptat această clipă. Clipa cînd îţi i-a mîna slăbită în degetele-i noduroase şi reci şi te duce în lumea ei....